Home Regulile jocului se schimbă. Cine sunt jucătorii, însă?
« Home
Apr 4th, 2014 Comments: 0

Regulile jocului se schimbă. Cine sunt jucătorii, însă?

Conferinţa pe tema Leadership-ului organizată recent de BNR a încercat, printre altele, să dezbată care vor fi calităţile necesare unui lider în 2030. Vorbim deci de o viziune asupra unei calităţi umane manifestată încă de la începuturile istoriei, şi care încercăm să o descifrăm mai mult în ultimele decenii, după ce companiile au realizat că modul şi stilul în care un manager se raportează la ceilalţi membri ai echipei se reflectă în mod direct în performanţele companiei, şi deci şi în profit. De aici şi nevoia previzionării manierei în care leadership-ul va fi nevoit să se manifeste în 2030, an care nu e chiar aşa departe cum pare, în condiţiile în care, aşa cum vedem, auzim şi simţim zilnic, regulile jocului se schimbă continuu. Și se schimbă dramatic: de la nivel geopolitic, în care graniţele nu mai reprezintă ceva foarte relevant şi până la nivel intra-organizaţional în care managementul pe proiecte, programul flexibil şi munca de acasă devin, treptat, normă.Regulile jocului se schimbă. Cine sunt jucătorii, însă?

O regulă a jocului care cu siguranţă nu se va schimba prea curând este cea a conectivităţii. Trăim deja într-o epocă a conectivităţii ubicue, ca atare leadership-ul prezent şi viitor trebuie să fie unul care favorizează conectarea şi, mai ales, ţine cont de nevoile de conectare ale oamenilor şi ale echipelor. Necesitatea acestei calităţi e necontestată şi, pe lângă multe alte calităţi necesare unui lider de azi şi de mâine, şi această calitate, dacă este conştientizată ca nevoie, poate fi dezvoltată.
Dar să vedem cum stăm ca ţară la acest capitol. Un raport al United Nations Industrial Development Organization (UNIDO) care măsoară anual Indexul de Conectivitate pe 138 de ţări situează România pe locul 91, asta după ce a coborât în fiecare an de când se măsoară acest index (80 în 2012 şi 63 în 2011). Indexul de Conectivitate UNIDO măsoară cât de conectată sau inclusă în diverse reţele este o ţară, la nivel internaţional, inter-organizaţional şi intra-organizaţional. Acest raport în care primele poziţii sunt ocupate de ţări precum Elveţia, Suedia, Olanda, Danemarca, Belgia, Finlanda şi Canada relevă că există o corelaţie directă între indexul de conectivitate al unei ţări şi prosperitatea unei ţări. În acest context, cred că şi atenţia liderilor politici ar trebui să fie mult mai ridicată înspre manifestarea unui leadership orientat spre conectivitate.
Iar acum, fiind conştienţi cum stăm ca ţară din punct de vedere al gradului de conectivitate, la noi în companie, în industria şi comunitatea noastră sau la nivel instituţional intern şi internaţional, şi anume că e loc de mult mai bine, ne întrebăm firesc: cum putem să contribuim individual la creşterea conectivităţii?

Răspunsul e în trei părţi:

1. Să ne asumăm leadership-ul personal pe acest potenţial de conectivitate din jurul nostru.

2. Să planificăm strategic ce reţele formale sau informale putem crea la noi în organizaţie sau în afara lor şi

3. Să acţionăm prin iniţierea şi întreţinerea unor astfel de reţele care să aibă un scop împărtăşit de toţi membrii. Unul din scopurile care difuzează intrinsec în oricare reţea şi care este, de multe ori, şi cel mai semnificativ factor de atragere a oamenilor în reţele este cel de dezvoltare personală şi profesională.
Aici este şi va fi arta liderului de succes: să dezvolte reţele bazate pe diseminarea şi co-crearea de cunoştinţe care să ducă la inovaţie şi să menţină oamenii implicaţi în astfel de reţele formale sau informale. Pentru că ei, oamenii, dinăuntrul sau dinafara organizaţiei noastre sunt, în cele din urmă jucătorii din acelaşi joc pe care încercăm să îl descifrăm. Doar prin comunicare şi colaborare cu alţi oameni care reprezintă departamente, companii, instituţii, asociaţii profesionale sau de afaceri, ONG-uri, comunităţi etc. putem anticipa regulile jocului cu o secundă înainte, timp suficient să fim lideri.

Căci, nu-i aşa, de multe ori în viaţă, ca şi în sport, doar o secundă desparte locul 1 de locul 2.

 
Cosmina Coman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>